
Răcire și încălzire
Greenline - Pad cooling variabil
Sistemele de răcire cu faguri îmbunătățesc condițiile de viață din hala de păsări. Riscul de stres termic în hală crește odată cu temperaturile exterioare ridicate. Stresul termic apare atunci când temperaturile ridicate și umiditatea ridicată împiedică un animal să-și regleze temperatura corporală. Acest lucru are un impact asupra sănătății animalelor. Răcirea cu faguri menține animalele în zona lor de confort și previne stresul termic.
Un avantaj major al acestei metode de răcire este capacitatea de răcire de 6-8 °C, coroborat cu un consum extrem de scăzut de energie.
Cum funcționează răcirea Fancom?
Sistemul de răcire cu faguri utilizează efectul de răcire produs de evaporarea apei în aerul cald din exterior. Aerul care intră este aspirat printr-un fagure de plastic, care este menținut umed, instalat în fața admisiilor de aer. O țeavă deasupra fagurelui distribuie apă în mod uniform, astfel încât întreaga suprafață a fagurelui să fie umezită. Pe măsură ce apa trece prin fagure, ea se va evapora parțial. În timpul acestui proces de evaporare, căldura este extrasă din aer, scăzând temperatura acestuia. La baza fagurelui, apa este colectată într-un jgheab și reutilizată.
Sistemul de răcire cu faguri poate fi utlizat cu ușurință în combinație cu sistemele de climatizare Fancom.
.png)
Capacitatea unică de răcire variabilă Fancom Greenline
Sistemul constă într-un fagure de răcire din plastic (FCP-150), un element cu o suprafață mare de evaporare cu ochiuri fine, precum și un deflector special și un „controller Fancom”. Deflectorul special asigură distribuția uniformă a apei pe fagure, astfel încât capacitatea de răcire disponibilă să fie utilizată pe deplin.
Caracteristica unică a răcirii cu fagure Greenline este capacitatea de răcire controlabilă (variabilă). Prin variația cantității de apă, răcirea va fi reglată cu precizie pentru a se potrivi nevoilor animalelor și pentru a preveni fluctuațiile mari de temperatură. Acest lucru oferă avantaje mari în comparație cu sistemele clasice de răcire cu faguri care oferă doar control pornit/oprit sau modulat.

Durată lungă de funcționare
Toate componentele sunt realizate din PVC rezistent la UV sau otel inoxidabil. Un aparat de spălat cu presiune înaltă poate fi folosit pentru spălarea fagurelui. Spălarea regulată previne creșterea algelor, sporește igiena și previne diminuarea capacității de răcire a fagurelui. Fagurii noștri din plastic au o durabilitate de cinci ori mai mare decât fagurii obișnuți din hârtie.
Instalare simplă
Răcirea cu pad Fancom este disponibilă în dimensiuni între 6 si 24 de metri, cu capacități de 55.000 până la 220.000 m3/h. Setul de bază, de 6 metri, este furnizat cu pompa de apă, racorduri, țevi și accesorii. Un set de extensie poate fi folosit pentru mărirea sistemului pentru a obține capacitatea de răcire necesară. Apa circulă prin sistem și este colectată într-un rezervor de apă integrat, livrat standard împreună cu sistemul. Și, în cele din urmă, sistemul este furnizat împreună cu profilele speciale pentru o instalare rapidă și ușoară.